duminică, 9 decembrie 2012

A zbura



Când omida se transformă-n fluture,
Se naște femeia.
Când fluturele își deschide aripile,
Se naște zâmbetul.
Când femeia iubește,
Fluturele zboară.

Își ținea ochii închiși. Visa.
Avea mâinile legate de ale mele. Visam.
Stăteam întinși.
Razele soarelui băteau peste al ei chip.
Avea zâmbetul cald.
Ea purta o rochie de mătase, cenușă de trandafir
Iar părul cârlionțat, petale.
Fluturele zboară!

vineri, 5 octombrie 2012

Pianista




Emoția striga în ochii ei mici iar dorința-i ieșea din piept și ajungea..unde? Nu știu. Departe pot să zic.
Se așeza încet pe scaunul din lemn, același de ieri și același de azi.
Firele de păr îi încolăceau trupul desenat în culoarea laptelui din ceașca de cafea de dimineață.
Apoi, cu vârful degetului atingea clapele.
Urcau
Coborau

PIANISTA.


duminică, 9 septembrie 2012

Ceas de vară


Scris pe trup


"Pentru că le ții închise ca pe un evantai, nimeni nu bănuiește că de omoplații tăi sunt prinse aripi. În timp ce stăteai întinsă pe burtă, ți-am frământat marginile colțuroase ale zborului. Ești un înger căzut, dar nemișcat, așa cum sunt îngerii; trupul iți e ușor ca de libelulă, ai aripi mari aurii, tăiate de soare. Dacă n-am grijă, am să mă tai în tine."
    (Scris pe trup- Jeanette Winterson)

sâmbătă, 9 iunie 2012

Floare de mac


Floarea mea de mac
Pictată cu sânge,
Însetată de viață și de stropi de soare
Sub care te scuturi ușor
Cu dragostea mea toată.




Floarea mea de mac
Cu sufletul cald și inimă rece,
Schimbă-te-n cuvinte
Și spune-mi la ureche
Povestea ta..



Să te strâng în pumnii mei aș vrea
Ah, fragilă, colorată floare,
Veninul tău cel roșu
Să-mi străpungă mâna mea, trupul meu și viețile mele laolaltă!




Valsează cu mine, tu, roșie floare,
Atinge-mă, iubește-mă
Ș-apoi să murim împreună
Ca două flori de mac...